Breaking

duminică, 24 noiembrie 2013

recenzie eva luna de isabel allende

 RECENZIE EVA LUNA DE ISABEL ALLENDE

Buna seara dragile mele!


Asa cum se cade pe vreme gri si ploioasa, cand iti vine sa stai numai in casa, privind de la geam spetacolul naturii, va recomand o carte. Si un ceai bun. Si un parfum care sa va incalzeasca.


 Azi va vorbesc despre o povestitoare deosebita - Isabel Allende si despre personajul faurit de ea, o alta povestitoare - Eva Luna.








Isabel Allende este o scriitoare chiliana pe care am descoperit-o recent si de care nu ma mai pot satura. Aceasta scrie in stilul lui Marquez si Llosa, te invaluie cu vorbe mestesugite, iti ofera firele naratiunii ei si te lasa si pe tine, cititorul, sa impletesti la povestea ei.



  "Eva Luna" a fost prima carte pe care am citit-o de la aceasta autoare si descrierea de pe Libris, o librarie online pentru toate gusturile, m-a facut sa o aleg:

Prin dragoste, o femeie salveaza de la moarte un indian otravit de veninul unui sarpe. Din aceasta pasiune tamaduitoare se va naste Eva, botezata astfel ca sa iubeasca viata. Orfana de mica, Eva isi croieste un drum presarat cu lacrimi, dar si cu miracolele pe care le pot face dragostea si bunatatea. Destinul ei si al tovarasilor ei de calatorie se intretes in tapiseria complicata si multicolora a istoriei sud-americane, iar vocea Evei Luna deapana, cu nostalgie si umor, povestea fascinanta a unei femei pe care viata a iubit-o.

  Eva Luna e un personaj plin de farmec, care isi croieste drum prin viata cu sufletul zambind. Intamplarile prin care trece nu ii stirbesc nimic din farmecul personal, ci ii adauga noi si noi insusiri. Eva Luna e intruchiparea libertatii. Ea nu poate fi constransa si ingradita, pentru ca spiritul ei e liber. Atunci cand viata nu ii ofera suficienta culoare, Eva Luna tese povesti, cu personaje reale care au facut parte din viata sa, iar intamplarile hiperbolizate ii ofera exact condimentul necesar pentru a-si depasi granitele.


  In aceasta carte am citit despre oameni, asa cum sunt ei, cu slabiciuni, cu virtuti, cu nenumarate fete. Am citit despre degradare, despre curajul de a-ti depasi granitele, despre revolutii incepute in suflet si continuate pe strazi, despre ganduri si idei care alearga din minte in minte, lasand in urma lor o farama de noutate.


  Eva Luna nu este in nicio clipa un personaj superficial. Nici cand am terminat cartea nu am simtit ca o cunosc indeajuns. Imi place ca autoarea a dat atentie fiecarui personaj din carte, a conturat cu maiestrie trasaturile lor si astfel rolul pe care l-au avut in viata Evei Luna a devenit de o importanta majora. M-a atras si felul in care se contopesc diferitele culturi, felul in care prejudecatile sunt expuse, felul in care imi sunt aratati oamenii, fara sa fie neaparat buni sau rai, ei oscileaza intre aceste doua stari, motiv pentru care sunt atat de reali.


  Va recomand ca atunci cand intrati intr-o librarie, sau cand frunzariti rafturile dintr-o librarie online,  sa aruncati o privire spre cartile Isabelei Allende.


  Nu sunt multe acele carti care iti dau senzatia aceea de caldura cand le citesti, de leneveala placuta, de culoare si realism, dar "Eva Luna" reuseste sa faca acest lucru.

 

  Va sfatuiesc sa savurati cartea alaturi de un ceai bun, din flori galbene si fructe dulci iar ca parfum, un gurmand e exact piesa potrivita in acest puzzle ce reda o zi perfecta. Eu am ales Loukhoum de la Keiko Mecheri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu